Poze profesionale business

Poze profesionale business – studio foto in Bucuresti

În rândurile de mai jos vă oferim câteva idei pe care le puteți avea în vedere pentru realizarea unor poze profesionale business reușite:

1. Privirea

Este important să priviți în obiectiv, oricât de complicat vi s-ar părea. Permiteți-i fotografului să vă aseze în cadru, țineți cont de sugestiile acestuia, încercând să renunțați la ideile preconcepute despre propria imagine.

2. Zâmbetul

Cele mai bune fotografii sunt cele în care ochii “zâmbesc”. Indiferent dacă vă expuneți sau nu dantura, esențial este ca zâmbetul sa nu pară forțat, să fie autentic. Sugestie: gândiți-vă  la cineva sau la ceva care vă amuză, acest lucru va relaxa musculatura feței și veți putea zâmbi convingător!

3. Ținuta recomandată pentru  poze profesionale business

Pentru bărbați

Pentru poze business alegeți un costum într-o culoare de preferat  închisă, cum ar fi gri sau bleumarin. Culorile puternice sau negru “înghit” lumina, se pot reflecta in tenurile palide, iar modelele îndrăznețe pot părea neprofesionale.

Pentru femei

Alegeți un costum business sau o ținută clasică de birou. Nu optați pentru modele îndrăznețe sau extravagante, oricât de bine v-ar sta. Evitați mânecile scurte, daca este posibil; acest lucru poate arăta neprofesional și, de asemenea, distrag atentia de la chip, nefiind potrivite pentru fotografii business. În ceea ce privește bijuteriile, sunt acceptate modele subtile și clasice, evitând accesoriile supradimensionate și strălucitoare. Nu doriți să fie remarcate bijuteriile înaintea feței!

Nu există o regulă strictă pentru „ce să purtați”, câta vreme ținuta reflectă valorile și imaginea companiei. De exemplu, persoanele care lucrează într-o firmă de consultanță în afaceri ar putea opta pentru purtarea unui costum sobru, camasă uni și cravată (pentru bărbați),  haine și accesorii care transmit seriozitate, promptitudine. Pe de altă parte, un tânăr antreprenor  ar putea prefera o ținută smart casual, cu accesorii creative. Fotografia de portret vă ajută să vă umanizați afacerea, indiferent dacă vorbim despre fotografii portret profesional sau editorial.

În startup-uri se optează pentru un stil mult mai „relaxat”. Jeans, tricouri și joggers sunt permise, ideea din spatele acestei ținute este că veniți să lucrați îmbrăcați în tinute lejere, în care vă simtiti relaxați zi de zi.

Este important să vă gândiți cum doriți sa fiți percepuți, ce haine, ce fel de zâmbet, cât machiaj vă vor ajuta să creați imaginea pe care vreți să o promovați.

4. Postura

Limbajul corpului ar trebui sa creeze aparența unei  persoane încrezătoare. Țineți spatele drept, gândiți-vă la postura pe care o are un dansator de balet, dar nu o exagerați pentru a nu părea rigid. Nu vă puneți mâinile în buzunare și nici nu vă încrucișați brațele, ascunzând mâinile. Aceste pozitii sunt închise, vă fac să păreți inaccesibil. Gândiți-vă la principalele valori ale companiei și comunicați-le fotografului pentru a vă putea ajuta să le redați prin limbajul corpului.

Pentru a vă simți relaxat în timpul sesiunii foto există mici abateri de la aceste reguli, de exemplu degetul mare al mâinii poate sta in buzunar, având grijă ca mâinile să nu atârne cu greutate și să nu rasfirați degetele.

5. Părul

Nu vă vopsiti și nu vă tundeți părul cu o zi înainte de ședința foto. Unele nuanțe de păr proaspăt vopsit pot arăta prea vibrant, iar o tunsoare prea scurtă vă poate face să nu vă simțiți confortabil în fața aparatului.

6. Machiaj nu este egal Photoshop

Multe companii se întreabă dacă este absolut necesar să angajeze un make-up artist, motivând un buget insuficient. În plus, există încă impresia gresită în rândul multor domni că machiajul îi poate feminiza în timp ce multe femei consideră că se pot machia și singure, folosind produse satinate sau culori potrivite mai degrabă unei vacanțe la mare. Vă asigurăm că machiajul folosit în sesiunile de portret corporate nu este strident. Rolul său este de a atenua strălucirile tenului, cearcănele sau anumite pete. Pentru doamne se poate aplica mai multa culoare, evitând fardurile și blush-urile strălucitoare, metalizate. Oricât de performante ar fi programele de editare, strălucirea unui ten cu exces de sebum nu poate fi prelucrată astfel încât să arate natural.

Un alt detaliu important este „cantitatea” de make-up. Este adevărat ca gusturile nu se discută, însă un machiaj de seară / de cocktail nu vă poate face sa arătați profesional, oricat de bine v-ar sta. Desigur, alegerea vă aparține, așadar asigurați-vă că make-up artistul a înțeles asteptările dumneavoastră, pentru a putea aloca timpul necesar și pentru a vă face oferta de cost potrivită unui machiaj de ocazie.

7. Așteptările cu privire la postprocesare

Trăim într-o eră competitivă, ne dorim sa fim diferiți de ceilalți prin imagine și să ne expunem în cea mai bună lumină. Dar cât de departe poți merge în postprocesarea imaginii? Fotografiile trebuie să fie corecte iar postprocesarea trebuie să exprime realitatea, deoarece nu ne dorim să șocăm clientul la prima întâlnire. Se pot corecta mici imperfecțiuni ale tenului, însă personajul din imaginea de pe linkedin nu trebuie sa fie cu 15 ani mai tânăr și cu 30 de kg mai slab.

Pentru a crea o impresie pozitivă, alegeti o ținută și o postură care să reflecte valorile companiei. În afară de asta, tot ce vă mai trebuie pentru a avea fotografii portret profesionale este o atitudine relaxată si proactivă față de ședința foto!

Ofertă de preț sedinta foto – poze profesionale business

Puteți alege între ședința foto portret cu durata de o oră și cea de două ore. În timpul sesiunii foto de o oră vom putea face fotografii doar în studio, folosind cel mult două ținute. Vom realiza minimum 100 de imagini care vor fi editate primar. Din acestea, vom edita în detaliu o selecție de 5 fotografii. Costul sesiunii foto de o oră este 550 lei.

Ședința foto portret de două ore va oferi mai mult timp, putându-se desfășura fie în studio, fie în locații outdoor. În timpul sesiunii foto de două ore veți putea schimba până la patru ținute. Toate imaginile realizate (minimum 200) vor fi postprocesate, urmând ca o selecție de 10 de imagini sa fie retușate în detaliu. Costul propus pentru sedința foto portret de două ore este 750 lei.

Vă putem oferi și servicii de machiaj profesional pentru a avea cele mai reușite fotografii portret business, costul acestuia fiind 250 lei. Costurile de mai sus nu conțin taxe.

Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre ședința foto portret pentru branding personal ne puteți suna: 0728007149.â

share: